fluturi?!?
Era pe plaja . Soarele rasarise. Stiu .Nu sunt fluturi pe plaja . Mie imi place sa visez. Si acolo, era o floare. Cand a razele au inceput sa arda cu o oarecare anxietate erau amandoi pe aceeasi floare. La inceput s-au uitat urat unul la altul. Era oare o singura floare acolo.?!?Era pentru prima data cand vedeau dimineata si totusi se uitau unul la celalalt fara vreo nevoie sa prveasca in jur. Apoi s-au desprins printr-un tremur fluid de aripi si au zburat. De pe o petala spre nicaieri…Spre nicaieri- uri diferite.
Apoi sau intalnit din nou. Erau deja foarte diferiti. Zburau in nestire. Mai gratios si radeau isteric fara glas. Apoi sau asezat pe un fir de iarba. Era prea inalt pentru ei si totusi prea mic pentru amndoi. S-au privit …din nou..stiau ca unul va cadea sau va ceda firul. Dar nu le pasa. Se priveau si continuau sa rada isteric . O picatura de roua a cazut intre ei si privirile le-au fost incetosate. Rasul a incetat. Zborul a cazut. Simteau aripile grele fara vlaga…si totusi..
Erau constienti ca erau frumosi. Erau un el si o ea , caci altfel floarea de pe plaja nu i-ar fi primit. Ei ii placeau povestile… El era albastru. Un albastru de sticla care parea aproape lichid, te asteptai ca aripile-i sa i se scurga , sa se dizolve, si in fluturul lor era ceva ce semana a val, ceva ce amintea de spuma marii. Ea …ea era enigmatica, albul aripilor ei era pur…pana cand niste puze s-au asezat pe servetul de hartie si le-au murdarit. Si carminul le-a patat. Pe albul ala, rosul se vedea parca mai pacatos ca niciodata…prohibitie…de la inceput. In zborul si in inimile lor.
Incepea sa arda.(dragostea) .Si sa le strapunga inimile. sa zicem ca ea il iubea cu toate ca il iubea prea mult ca sasi dea seama ca-l iubeste. El stia si visa…la o plaja si o floare..stand in capul oaselor si privind rasaritul oglindindu-se in spumele stravezii ale marii.. Priveau valurile care se spargeau si aripile lor s- au atins.Intr-o clipa el si ea s-au contopit intr-un singur fluture. Era fericire.Timpul se scurgea.La fel si viata din ei..Vroiau sa traiasca o clipa de fericire in putinul timp care le-a ramas.Si totusi ceva ii despartea..ceva..
Erau amandoi niste fluturi fara prea mult curaj. Ceva-ul ala i-a speriat si ai zburat din nou unul din calea celuilalt. Era deja amiaza Soarele incepuse sa le decoloreze aripile. Ea nu mai era asa fermecata de el si el i-a soptit ca inca o priveste , dar nu mai vede in ea nimic enigmatic, ca o placea pentru ca era pura, dar incepe sa ii observe rosul acela interzis. Ea ii spune ca aripile lui se pierd pe cer si nu il va gasi daca il pierde .Si s-au indepartat. Si-au dat seama apoi ca le era dor sa stea pe aceeasi floare,sa tremure odata cu picaturile de ploaie…Sa fie doi si totodata un tremur, sa zboare cu aceeasi boare de vant. Si s-au intors si au mai reusit incaodata sa isi dea seama ca se iubesc…Ea nu uita insa cuvintele lui. El isi pierduse ceva din siguranta cu care plutea…
Si inca o zi in paradis…Au fost doi fluturi frumosi. Ceva ii schimbase. Sa fiE oare timpul? S-au privit in ochi..au zambit..un sarut dulce amarui a aprins in el o noua flacara..Stia ca o iubeste. Dar a fost las.Ar vrea sa-i spuna acum.Dar ea are privirea goala.Un suras enigmatic i se intipari pe fata..Si cu sufletul gol ii spuse:te iubesc! Apoi isi ridica aripile in vazduh..Privi soarele. Era fericita…Apoi a disparut..In urma ei a ramas scrum. El era uimit! O pierduse..dar va fi bine. Spera…
Era acum seara. Fluturii mor seara… Dar va fi bine. Sa speram.Va fi bine cu alte milioane de fluturi si alte milioane de flori vor primi povesti..poate nu toate vor avea sfarsitul trist…va fi totusi bine…speram.
Pentru ca stie ca ea va fi acolo pentru totdeauna..va spera!
stiti ca ne iubiti,
friend of accro si insasi accro au chocolat
